One way ticket 


23 Iunie 2013 Kuwait
Patru bagaje mari si unul de mana erau intr-o cafenea din aeroport alaturi de un “bagaj uman” care era pierdut dupa cum părea. Destinația Bucuresti via Istambul. Un an si opt luni plini de experiențe orientale din care rămânea doar praful dintr-o camera a unui apartament din Salmiya, o luna si jumatate de chirie pe patul copilasului meu Valentin, asa cum tot timpul mi-a placut sa ii spun si o foaie A4 pe care scria PA! si un smiley face. 

Începutul a fost foarte interesant. Am avut parte de doua saptamani de training in Anglia dupa care am ajuns in Kuwait pe 3 Decembrie 2011. Dupa o vara nebuna in Romania, plina de distractie si lucruri “nemaifacute sau demult nemaifacute” m-am mutat intr-o tara in care alchoolul este interzis, asa ca ideea de a avea parte de o bere in timp ce socializez cu prietenii era la cateva luni depărtare, odată cu prima mea vizita in Dubai.

In prima mea noapte de Joi, la inceput de weekend am aterizat la invitația unei colege de munca, intr-o vila in care am vazut pe masa de la subsol un prieten drag pe care nu ma asteptam sa il revăd atat de curand, pe Johnnie Walker. Eram atat de fericit cand m-am vazut in oglinda cu un pahar de whisky fix la cateva zile de la mutarea mea in tara uscata (ii spunem “dry country” pentru ca… Înțelegeți voi). Spre surprinderea mea, nu acolo era petrecerea de Joi seara, asa ca ne-am mutat intr-o alta vila, iar la subsolul ei antifonat erau aproximativ 40 de oameni care sărbătoreau ziua unui prieten intr-un mini club care avea tot ce face un club sa fie club. Atunci mi-am dat seama ca viata in Kuwait nu este atat de rea pe cat ma asteptam. A doua zi am plecat impreuna cu unul din prietenii pe care mi-i făcusem noaptea trecuta aproape de granița cu Arabia Saudita, la 100 de km de Kuwait. Pe malul Golfului ne așteptau doua vile care se îmbrățișau, iar in mijlocul lor un adevărat club in care aproximativ 50 de oameni se distrau in fiecare weekend. O buna parte din noii mei prieteni erau artiști, iar timpul curgea frumos, asa cum curgea si vinul in pahare si hașișul in paie (habar nu aveam eu la vremea respectiva ce fumează oamenii – hahaha). M-am trezit mahmur, ca un șobolan, pe o canapea a unuia din livinguri si unul cate unul prietenii mei dragi au inceput sa apara (cei doi frați care au construit vilele au facut camere cu 3, 2 si un pat ca toata lumea sa poata ramane peste noapte). Weekendul s-a încheiat cu un gratar delicios pe plaja. 

Odată cu prima mea vizita in Dubai mi-am dat seama ca petrecerile din Kuwait nu imi mai plac, pentru ca totul era dus la extrem si nu eram deloc surprins. Este normal ca atunci cand ceva este interzis acel ceva sa scape de sub control atunci cand este disponibil.

Nu am dus niciodata lipsa de alchool in casa si pe aceasta cale vreau sa mulțumesc prietenei noastre dragi “Black Market” care era destul de scumpa (aproximativ 150 Euro o sticla de alchool la 1 litru) si cardiganului meu cel lung si khaki care imi acoperea cele doua sticle de 0,5 litri care stăteau perfect in buzunarele din spate ale pantalonilor mei atunci cand treceam punctele de control vamale ale Kuwaitului. La un moment dat am descoperit o noua tehnica care a mers pentru o perioada pana in momentul in care nu a mai mers (hahahaha). In geanta in care aveam laptopul puneam sub el doua sticle de alchool de 0,5 litri (ele erau din plastic si aveau forma clasicelor sticle de Stalinskaia de 200 ml din Romania), iar la screening nu erau văzute de vameși, asta pana intr-o seara cand una din sticle a iesit din raza laptopului pentru ca in loc de doua sticle am pus trei (se pare ca nu învățasem nimic de la oamenii care făceau contrabanda cu alchool in Boardwalk Empire, un serial la care ma uitam chiar in acea perioada, si aici vorbesc de consecințele lăcomiei). Sticlele au foat confiscate, iar eu am avut o discutie de 15 minute cu șeful vameșilor si daca episodul s-ar fi repetat riscam sa fi extrădat din tara, ceea ce nu vroiam, asa ca am ramas doar cu prietena noastra “Black Market”. Usor usor Kuwaitul a reusit sa ma aduca la punctul in care atunci cand incepea weekendul tot ce imi doream era sa fiu departe de el pentru ca tot ce vroiam era distractia mea in stil european. 

Inainte sa ma mut Gabriel mi-a dat câtva sfaturi, unul din ele fiind “Adriane, sa nu dea sfântul sa iti fuga ochii dupa araboaice ca ai belit-o”, si l-am ascultat pana la un anumit moment cand m-a plesnit dragostea si m-am trezit intr-o relatie care era rupta din filme, plina de aventura, călătorii si multe lucruri in comun, ziua de naștere fiind unul din ele (doua Scorpii născute pe 18 Noiembrie). Totul a fost perfect pana intr-o zi in care am ajuns acasa si am gasit o surpriza. Am sunat-o sa ii super multumesc si atunci am aflat ca Haris (asa spun oamenii de acolo celui care are grija de clădire), care nu știa engleza ci doar araba, a oprit-o si a vorbit cu ea. Haris vorbea in araba si “H” răspundea in engleza, si folosesc “vorbea” ca prescurtare pentru “cuvinte urate si jigniri”. Totul a tinut pana la punctul in care “H” nu a mai suportat si a inceput sa ii vorbească in araba, moment in care Haris si-a dat seama ca ea este kuwaiti. Cand am coborât sa imi iau tigari m-am întâlnit cu Haris, cu care nu aveam cum sa ma inteleg, asa ca l-am chemat pe șoferul nostru de taxi, Mr. Huanin, sa traducă ce spunea revoltat Haris, mai exact ca va trebui sa ma mut pana pe data de 26 ale luni, altfel urma sa am probleme cu autoritățile. I-am spus sa se calmeze si sa nu își faca griji pentru ca nu o sa mai vada persoane de sex feminin in vizita la noi, asta dupa ce i-am bagat si i-am scos cateva in romana, încercând sa fiu cat de calm posibil. Am fost revoltat si dezamăgit, pentru ca mi-am dat seama ca este aproape imposibil sa ai o relatie sănătoasa in Kuwait.

Asa cum multe lucruri nu au sens in viata mea si sunt bazate pe instincte si simțiri, la cateva luni m-am îndrăgostit de “M”, care era tot kuwaiti. Am sa fiu sincer, a fost o experienta fantastica aceasta călătorie in care in fiecare zi vedeam doi copii care au trăit pe continente diferite, descoperind bucățică cu bucățică ceva nou unul la celalalt si cu toate ca unele lucruri se băteau cap in cap, înțelegerea si toleranta noastra erau destul de ridicată pentru ca plecam amandoi de la idea ca suntem diferiți si asta face doi oameni frumoși sa fie fericiti impreuna. Totul a fost frumos pana intr-o seara in care dupa un weekend fantastic in Abu Dhabi, la punctul vamal din Kuwait sub pasaportul ei diplomatic era pasaportul meu european. Se pare ca oamenilor nu le-a placut lucrul acesta si nici zambetul, parul ciufulit sau pantalonii mei cu floricele in care plecase direct de pe plaja, asa ca fara nici un motiv a trebuit sa fiu percheziționat pana la piele, eu si bagajul meu timp pentru 40 minute. A fost noaptea in care l-am sunat pe Catalin si i-am spus cu lacrimi de mânie in ochi ca sunt gata sa renunț la pozitia mea, la salariul si la toate beneficiile de acolo pentru a avea din nou “libertate”. Si ca sa fie totul perfect, aproape de fiecare data cand aterizăm direct de pe plaja in aeroport, bagajul meu era “studiat” cu atentie.

Dupa acest episod weekendurile in Kuwait au inceput sa fie din ce in ce mai rare. Dubai devenise casa mea de weekend si ocazional Abu Dhabi sau Beirut. Tot ce imi doream era sa fiu intr-o continua petrecere, si de asta aveam parte, departe de Kuwait. La un moment dat si Dubaiul a inceput sa fie restrictiv din anumite puncte de vedere, asa ca petrecerile noastre de after hours din hoteluri incepeau sa dispară una cate una. 

22 Iunie 2013 seara.

Eram in Blue Marlin Ibiza UAE, trebuia sa zbor la 20:45 care Kuwait, dar nu vroiam, asa ca am sunat-o pe draga mea Raluca care mă zboară peste tot prin lume si am rugat-o sa imi modifice zborul pentru a doua zi. Petrecerea a continuat, iar eu am ajuns “acasa” in Kuwait la 04:50 a doua zi. Dimineata al meu drag copil s-a trezit si a plecat la birouri, acolo unde trebuia sa fiu si eu, iar de data asta l-am lasat sa mearga singur pentru ca vroiam sa imi “iau o zi libera”. La 30 minute dupa plecarea lui mi-am urmat cele mai proaste instincte avute vreo data in viata, am impachetat tot , am luat o foaie A4 pe care am scris “PA!” si un “:)” am lasat niste bani langa si am plecat catre aeroport. Am stat 4 ore in aeroport inainte de zbor, timp in care gândurile mele zburau in toate direcțiile si cu toate ca frica de a lasa totul in urma era destul de mare, frica de a ma întoarce cand inca mai puteam era si mai mare pentru ca ma întorceam la ceva stabil din punct de vedere financiar si profesional, dar dezastruos din multe alte puncte de vedere si aici vorbesc de golul acela pe care incercam sa il umplu prin distractie si relatii.

Mi-am dorit o vacanta de 6 luni in care tot ce fac este sa ma distrez asa cum nu am facut-o niciodata pana atunci, si de asta am avut parte. Cu toate ca am incercat sa plec iar din tara, si nu am reusit de data aceasta, petrecerea a continuat, si dupa cum știți ea a continuat pana in Septembrie 2015. Partea interesantă este ca unul din motivele care m-au facut sa plec din Kuwait a fost lipsa “vietii sociale europene”, si aici vorbesc de distractie in primul rand, iar acum dupa toate întâmplările din ultima jumatate de an imi dau seama ca nu mai am nevoie de alchool, tigari, droguri si multe altele ca sa fiu fericit, ceea ce ma face sa rad copios. In sfarsit pentru prima data in viata mi-am gasit liniștea, pacea si știu ca pot fi fericit in orice loc pe planeta asta si daca as fi gandit asa cum gandesc acum in 2013 pe 23 Iunie as fi fost la birou, nu in aeroport, dar in acelasi timp știu ca exista unii oameni pe planeta care sunt greu de schimbat si nu învață din cărți sau greselile altora, iar eu am fost unul din aceștia, iar prețul platit nu a fost unul mic, credeți-ma.

Am cautat fericirea, pacea si liniștea si de fiecare data cand o găseam ea dispărea si tot a disparut pana cand fara sa știu ce fac cu adevărat, am cerut un semn divin. Restul e poveste.
Adio-pa, pana data viitoare!

  

777.7 – Ora la care Dumnezeu mi-a spus ca ii pasă


  

 19 Septembrie 2015
In sfarsit ii vad pentru prima data pe cei de la Parov Stelar, in Piata Constituției si ca sa fie totul perfect Casa Poporului era împodobita de cele mai frumoase reflecții de lasere văzute vreo data de mine. Dupa concert, am hotărât ca eu si Gigel, un prieten drag, sa mergem la mine, dar unde sa lase el bicicleta toata noaptea? Mergeam cu masina, iar eu eram deja “nebun” de 20 zile si nimeni nu știa asta, nici macar eu, asa ca in nebunia mea i-am spus dragului meu prieten sa își lase bicicleta legată de un stâlp, fix in mijlocul străzii. Gigel a reacționat perfect normal pentru o persoana care locuiește in Romania, mi-a spus ca sunt nebun daca eu cred ca bicicleta lui o sa fie maine la pranz intacta dupa o noapte de singurătate pe străzile sinistre ale Bucureștiului, asa ca pentru prima data L-am provocat, pe EL, cand i-am spus lui Gigel ca “prin credința o sa gasesti maine bicicleta intacta” (si habar nu aveam cine este EL cu adevărat). Si imediat dragul nostru prieten a legat bicicleta de stâlp fericit si fara nici o grija, Nooooot (hahaha). M-a facut nebun, asa ca i-am promis ca daca se intampla ceva cu bicicleta lui o sa ii cumpăr alta, chiar mai buna decat cea pe care o avea (asta vroia omul, asta ii dateam) si in sfarsit am mers acasa. A doua zi la pranz ma suna Gigel fericit ca bicicleta lui este intacta. Coincidenta.
20 Septembrie seara, eu, MM2, Gigel si Cara mergeam prin oras, eu conduceam, ei ma întrebau daca știu in ce directie mergem, eu bineînțeles ca nu aveam nici cea mai vaga idee, dar știam ca merg 

    bine pentru ca ei erau GPS-ul meu, asa ca noi ca niste copii cuminți am ajuns la Golan care puneau muzica la Fântâna Miorița in aer liber (pentru cei care nu știu, “Golan”ii sunt niste oameni care fac o muzica electronica foarte interesantă). In acea perioada numerele “imi vorbeau”, mai ales atunci cand veneau in grupuri de 3, si cu cateva seri inainte am vazut atâtea 111, 444, etc, cum nu am vazut niciodata, asa ca pentru mine totul era “logic”, Universul vrea sa imi transmită mesaje (hahahaha). Dupa ce au terminat “Golan”ii, masina noastra era înconjurata de 888-uri, asa ca am cautat repede pe Google Semnificația. Interesant! Haidem spre case.
Primul stop facut a fost la Cara, in fata blocului. La cate de multe lucruri “aveam de spus” zilele acelea, discutie noastre s-au întins pana pe la 01:30 dimineata. Intr-un final i-am lasat pe Gigel si Cara si am plecat mai departe spre casa minunatei noastre prietene MM2. Pe la 02:00, in fata blocului ei, m-am uitat din întâmplare la bordul mașinii, iar numarul de km parcurși de cand am resetat ultima data numărătoarea era ceva de genul 771.6. M-am uitat la MM2 si i-am spus râzând ca sunt curios sa vad cand acesta o sa se faca 777 (hahahaha). Fix atunci dragul nostru prieten Gigel ma suna sa imi spună ca bicicleta lui a foat vandalizată in scara de bloc a Carei si m-a rugat sa il duc acasa asa ca am trecut sa il iau, l-am înghesuit in spate alături de bicicleta lui, pentru ca “prin credința lui bicicleta a fost vandalizată intr-un loc sigur, in scara blocului, iar prin credința mea bicicleta lui nu a avut nici o zgârietură dupa o noapte de singurătate in aer liber”, asa ca in fata urma sa stea al meu drag nepot, Chriss, pentru ca el mi-a pus o ștampila pă creier pe care scrie “Esti rezultatul propriilor alegeri” si pentru asta el merita locul din dreapta mea.
21 Septembrie (pe bordul mașinii suntem cu o luna in urma in fiecare luna) ora 01:58. Eram in fata blocului lui Chriss si l-am sunat sa il invit la o incursiune spirituala, asa cum imi place sa numesc adeseori plimbările alaturi se prieteni dragi. Dragul meu nepot dormea si cu vocea lui de somnoros m-a refuzat, pretextul fiind ora târzie. Cand m-am uitat pe bordul mașinii ora nu a mai contat pentru mine, eram in fata blocului lui Chriss, loc in care nu ar fi trebuit sa fiu pentru ca dupa ce o lasam pe MM2 acasa intenționam sa merg acasa la mine, sa dorm, dar pentru ca bicicleta lui Gigel a fost “întortocheata”, planul meu a fost dat peste cap, si 777.7 pe care “l-am cerut” a apărut la momentul potrivit, la locul potrivit, cu oamenii potriviți. Chriss, la îndemnul lui Gigel care vedea si el numarul “magic”, a coborât, si pentru ca atunci cand Universul vrea sa ne transmită ceva, nu o sa faca asta doar o data, cand am sters din telefon 2 seruri muzicale pentru a face spatiu sa înregistram ce urma sa se intample in seara aceea (materiale pentru carte si film, dupa cum spun unii), memoria noastra disponibilă a fost dintr-o data 777 MB. Coincidenta!
Discuția noastra din masina o sa rămână in istorie, pentru ca am dovada fericirii mele. Ii spuneam nepotului meu ca pentru prima data in viata atunci cand sunt intrebat de ceilalți ce vreau sa fac cu viata mea, eu nu mai raspund cum am raspuns 2 ani de zile, in fiecare zi, “la 34 de ani vreau sa fiu Global Visual Manager pentru in brand de lux cum este Marc Jacobs”, noul meu raspuns fiind “Vreau sa împrăștii dragoste si iubire oamenilor din jurul meu. Vreau sa ii fac fericiti si sa le fac viata mai frumoasa.”
L-am lasat pe Gigel acasa si ne-am intors la Chriss si am continuat sa povestim pana pe la 04:00 dimineata. Din una in alta, totul in jurul “super proiectului” care o sa unească o mulțime de prieteni care sunt conectați prin “ceva”, continent cu continent ne-am dat seama ca peste tot in lume avem prieteni, si undeva prin Japonia avem un prieten comun pe nume Mathew, pe care l-am cunoscut la biserica la care merge nepotul meu Chriss. Ideea este ca cei doi nu au contact, schimba cateva vorbe la biserica o data pe an cand Mathew vine in vacanta. 
21 Septembrie dimineata. M-am trezit, mi-am sunat sefa si mi-am anuntat plecarea din companie. Planurile mele erau deja aranjate, dupa cum credeam atunci, dar cu toate acestea exista un sentiment de îndoiala care a disparut la cateva minute dupa ce am inchis telefonul cand Chriss a intrat in camera cu laptopul in brate si mi-a aratat ca Mathew i-a scris din senin pe Facebook cerându-i numarul de telefon (prima lor conversație pe Facebook). Intre timp am plecat spre casa si Gigel m-a sunat sa imi spună ca dimineata si-a dat seama de fapt ca bicicleta lui putea fi reparata noaptea trecuta si el ar fi putut merge singur acasa, fara sa ma mai cheme, dar in momentele acelea chiar nu si-a dat seama de lucrul acesta. I-am spus ca sunt sigur ca nimic din ce a fost noaptea care a trecut nu a fost întâmplator, si in timp ce spuneam asta un numar necunoscut suna. Știam ca este Mathew. Era in Romania pentru inca 2 zile si vroia sa ne vedem in seara aceea. Coincidenta!
Cu o shaoarma pe masa, la 23:00, in Mall Vitan eu si Mathew vorbeam despre viețile noastre. Lucruri interesante au fost aduse in discutie, iar eu in dorința mea de a crea, in acea noapte am luat blocul de desen si am inceput sa “desenez” planul. Undeva pe la domeniu de activitate patruzeci si ceva, apare serciul de Private Taxi si acolo scriu numele unui om dintr-un oras din provincie pe care l-am cunoscut cu cateva luni in urma, om care mi-a vândut serviciile unei companii de taxi atat de bine încât eu “l-am trădat” pe al meu taximetrist cu care mergeam de mai bine de 1 an, si una peste alta nici nu mi-am dat seama inițial ca aceasta companie este a lui (haha). Ideea este simpla, Anthony, prietenul care oferă aceste servicii de private taxi plecase din tara, undeva prin Asia îndepărtată, dar nu mai știam unde. Am sunat la dispecerat si spre surprinderea mea, era el, se întorsese in tara. L-am intrebat in ce tara a fost plecat?!? Japonia! I-am spus ca un prieten de al meu care locuiește in Japonia o sa il sune. La 10 minute Mathew m-a sunat inapoi si mi-a spus râzând ca il stie pe Anthony, l-a cunoscut “întâmplator” in Japonia (hahaha). Coincidenta!
Dupa cum va spuneam in posturile anterioare, am cerut un semn divin, iar pentru mine întâmplările de mai sus au fost parte din modul in care Dumnezeu mi-a aratat ca ceva fantastic se intampla in viata mea la momentul respectiv. Acum stau si rad, este o nimica toata pentru unii, dar pentru mine a fost totul la momentul acela, si pentru ca am crezut ca toate lucrurile acestea nu sunt coincidente, lucruri absolut fantastice s-au întâmplat in viata mea de atunci si nu am nici cea mai mica îndoiala ca Fantasticul se va opri aici.
V-as spune si cum a fost “la nebuni” 8 zile, cum a fost tratamentul de dupa, tratament care a fost administrat in doze greșite timp de 3 saptamani, cum mi-am facut bagajul si m-am dus din nou la spital la 1 luna de la internare pentru ca nu știam pe ce planeta sunt din cauza acelui tratament gresit si cum la 3 luni pe ceas de la internare eu eram bine, refăcut, la dragul meu prieten Cristinel in Brasov in condițiile in care alti “doctori” reușesc sa aduca pacienții la acelasi nivel dupa multe si multe luni de tratamente care transforma oamenii in “legume congelate”, dar despre aceste “coincidente” care mi-au salvat viata si mi-au schimbat-o in bine o sa va povestesc alta data. 
Singurul nume real din întâmplările de la sus este Cristinel. 
Adio-pa, pana data viitoare!

Drogurile nu au nevoie de titlu


Ultima data cand am scris ceva, renunțasem la alcool fara sa vreau, si la tigari in cel mai intenționat mod posibil, dar nu si la droguri, pe care eu le numeam substanțe la vremea aceea.

Daca pot spune ca am descoperit cel mai fantastic lucru in 27 de ani de cand sunt pe planeta, spun ca acela este sa traiesti si sa te bucuri de tot ce ai in jur in cel mai natural mod posibil.

Am crezut ca impactul este unul mult mai mare atunci cand dai cu capul de pragul de sus, iar de data asta am dat bine, si nu a mai fost un șoc doar pentru mine, pentru ca imi luasem o barca in care eram si eu, prietenii apropiați, parintii o parte din familie si multi alti oameni de care nu aveam nici cea mai mica idee ca sunt acolo, asa ca de 18 Noiembrie, am primit cadou un super tratament care era pregatit de “Cineva care ma iubeste undeva sus”, printr-o persoana trimisa in viata mea cu ceva timp in urma, habar nu am pentru ce motiv, pentru ca sub umbrela magica pe care eu o pregăteam cu atata pasiune la vremea respectiva ea nu avea loc. Pot spune ca sunt un caz norocos, care a avut parte de “un gram de atenție in plus din partea Universului”, si atunci ajungi la zicatoarea magica “nu încercați asta acasa”, sau in cluburi, sau oriunde ti-ar trece prin minte.

Bla bla bla, nu este asa, riscurile pot fi controlate, spun unii. Eu unul spun ca nu, si crede-ma ca am avut parte de multe dimineți albe continuate din nopti colorate de lumina si sunete din cluburi, de seri prelungite intr-un fum intens al ierbii verzi. La un moment dat chiar am crezut ca LSD-ul este ceva divin (nu, nu este), si habar nu ai cat de aproape am fost de partea frumoasa a muzicii clasice, a literaturii, printre oamenii anilor 1800 sau alături de mine in viitor, si eu in viitor eram unul mult mai bun, mult mai linistit, dar sunt sigur ca nu eram asa pentru ca substantele magice mi-au descoperit asta ci pentru ca, dupa cum nepotul meu tot repeta si repeta, “esti rezultatul propriilor alegeri”, iar eu aleg sa ma bucur de lucrurile simple de data asta.

De ziua mea cadou mi-am facut un fruct, pe mine, si este fantastic sa vezi cum o leguma, pentru ca asta eram acum o luna, se transforma in fruct, vierme, fluture si asa mai departe, dar as fi preferat sa il am pe vechiul Adrian înțelegând ca anumite lucruri sunt nocive si chiar nu ajuta la nimic, fara sa vrea neaparat sa le încerce, dar tot raul spre bine, dupa cum spune proverbul, pentru ca sunt unul din cazurile fericite căruia Dumnezeu mi-a arătat ca ii pasa de mine atunci cand am cerut, iar de data asta a facut-o in cel mai fantastic mod (trebuie doar sa ceri).

Asa ca de data asta o sa spun si învățătura pentru noi: Cineva acolo sus ne iubeste si drogurile sunt rele (smile).

Cine stie, poate ca data viitoare o sa va spun de vreo organizație anti drog in care sunt implicat (he he).

Restul planului in care cucerim lumea cu dragoste, iubire si pace ramane in picioare. Toate la timpul lor de data asta, asa zicea un nene mai trecut prin viata.

Adio-pa, pana data viitoare!

Alchool, Ciggarets and stupid things


Dragii mei prieteni. Pentru prima dată recunosc public că sunt un fumător și consumator de alcool. Am cerut un semn divin la un moment dat, când mă întrebam dacă sunt alcoolic, și în momentul de față alcooolul nu imi mai place, mi-am dat seama ca a foat doar o perioada. Cu trei luni in urma eram intr-un moment foarte întunecat, dar plin de raze mici de soare care strafulgerau norii, si am cerut Cerului un semn, dar nu unul in care vreau ajutor pentru problemele mele, ci unul prin care primesc ajutor pentru problemele oamenilor din jurul meu, si aceștia sunt din ce in ce mai multi. Si am primit ajutorul cerut chiar prin mine, fara sa imi dau seama ca sunt o unealta a divinității, una din creaturile lui. Am intalnit oameni extraordinari începând din Februarie, oameni care nici macar nu știam cine sunt, cu se ocupa sau care este numele lor cateodata, si am observat cum in loc sa răspund cu “Global Visual Manager pentru Marc Jacobs sau ceva de genul, la 34 de ani”, ma trezesc spunând ca un idiot ca telul meu in viata, Visul, dupa cum ii spune Fabiani Belemuski, este sa ma trezesc in fiecare dinineata cu zambetul pe buze si prima idee care imi vine in mine este sa fac cel putin un om fericit in ziua din fata, macar un zambet… Iar seara să merg la culcare cu gândul ca maine este o noua zi in care poti face asta poate pentru mult mai multe persoane. Oamenii ma intreaba ce vreau sa fac si eu le spun ca vreau sa împrastii dragoste si iubire oamenilor in jurul meu, nu conteaza ce religie au, nationalitatea sau limba vorbita, iubirea este limba unica globală. Am suferit si sufăr, pur si simplu simt cum se rup bucati din mine atunci cand vad oameni care vad totul in negru, pentru ca oi fi eu un Black Cat, dar in fiecare seara sper ca ziua care a trecut sa fi putut sa-mi mai curețe sufletul, pana acesta o sa fie un alb pur.

Tot ce vreau sa spun omenirii este ca nimic nu este imposibil. Zic eu ca am aer in cap, si este perfect pentru că imi crează forma perfecta pentru susținerea pălăriei de Zoro, dar imi dau seama ca Dumnezeu ne-a dat un creier fantastic, si oamenii in jurul nostru care sunt construiți cu aceasi structura, cu care poti comunica, cu care te poti simti ca in familia ta indiferent unde ai fi in jurul lumii.

Cel mai frumos moment trăit este acela in care vezi ca oamenii din jurul tau sunt fericiti, si persoana care reuseste sa faca asta esti tu, asa ca tot ce imi doresc este pace si liniște in familia mea globală.

Filosofia mea de viata este simpla: suntem o familie, ne iubim necondiționat. Asa este si in business. Poate la un moment dat o sa apară o companie care oferă o directie care nu are cum sa fie gresita in condițiile in care totul este perfect calculat de la bunul inceput , cu oameni care știu sa faca lucruri absolut fantastice, si chiar daca ei nu au un private jet si un yacht (sau poate le au si nu mi-ai spus mie inca – haha), ei sunt langa ele impreuna cu Tommy Hilfiger pe o hârtie destul de bine făcută, lucioasa si de lux, ca doar de aia se numeste Luxury. Nu imi spue ca un vagabond autentic ca acesta nu va sta langa Alexander Wang sau Marc Jacobs pe 5th Avenue. Nu imi spune ca nu ma crezi ca te pleznesc si iti pun si o pălărie in cap! Haha!!!

Si ziceam de tigari. Am simtit ceva extraordinar mai devreme, si am împărtăsit asta cu mentorul meu spiritual, iar momentele au fost fantastice, cu toate ca eram la 50 km distanța, si atunci cand am vrut sa aprind o tigara am realizat ca la fiecare țigară ard din momentele absolut fantastice ale vietii, iar eu nu vreau sa le mai pierd, le vreau cu voi.

Inițial Catalin era singurul care ar fi stiut ca vreau sa renunț si ca asta va fi gândul care imi va veni in minte de fiecare data cand voi lua o tigara in mana, dar ulterior mi-am dat seama ca suntem o mare familie, si cand ne unim forțele in loc sa ne despărțim si sa mergem pe drumuri diferite, singuri, impreuna putem face niste lucruri absolut fantastice, si vad asta in fiecare zi începând din Februarie anul asta, asa ca daca ma vedeti cu tigara in gura din nou, aratati-mi ce am scris aici si zâmbește-mi, dupa care intreaba-ma daca mi-a placut zambetul tau. Eu voi spune da, iar tu o sa ma iei in brate si o sa imi spui ca nu vrei sa pierzi momente atat de frumoase pentru ceva ce toata planeta stie ca este rau si care o sa iti fure momentele acestea unice.

Va iubesc dragii mei prieteni, știți voi cine sunteti, nu conteaza ca sunteti “idiots”, “stupids”, “bastards”, “ucenix” sau cei cinci cei mai buni prieteni ai mei.

Mersi Kiki!!!

Adio-pa, pana data viitoare!

7 zile


Sunt in viata si inca zbor prin lume, impreuna cu Gicoi, cel mai bun
prieten al meu. Este interesant cum noi oamenii ne atasam de obiecte
si uneori acestea prind viata, mai ales cand acestea stiu mai multe
povesti chiar decat oamenii din jurul nostru. Tocmai din motivul
acesta imi place sa dau nume obiectelor apropiate.

De fapt cred ca Gicoi ma cunoaste cel mai bine, pentru ca daca stau sa
ma gandesc, acum doi ani de zile m-am intors in Romania visand la o
vacanta lunga, si am avut parte de ea, dupa care am visat la Hong
Kong, Canada, Australia, Italia, Dubai, Abu Dhabi, Qatar… Si cred ca
am visat si alte locuri de care nu imi aduc aminte, cel mai probabil
atunci cand visam la propriu. Si uite cum scriu eu acum din Paphos,
Cipru, loc in care nu ma gandeam niciodata ca o sa petrec atat de mult
timp.

Oamenii spun ca viata este plina de surprize si eu ii cred cind spun
asta, iar atitudinea mea a fost mereu similara cu raspunsul pe care il
dai, atunci cand intalnesti o persoana noua, la intrebarea prietenului
de langa tine: Do we like her/ him or do we hate her/ him? YES

Am planificat foarte multe lucruri in viata, majoritatea au devenit
realitate, pana la un anumit moment in care am descoperit ca “planul
de acasa nu se potriveste cu cel din targ” si dintr-o data tot
universul meu a fost intors cu susul in jos si atunci mi-am adus
aminte inca o data ca tot ce se intampla in viata se intampla cu un
motiv.

De curand mi-am adus aminte de un proverb celebru care spune ceva de
genul “spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa iti spun cine esti” si
instant mi-a aparut in minte lista de “Cei mai buni 5 prieteni” (stiti
voi cine sunteti) + specials, si toti imi spuneau acelasi lucru in
diferite forme: Universul se ocupa de tot, tu trebuie doar sa crezi si
sa fii deschis sa primesti ce o sa ti se ofere.

Acum un an credeam ca totul depinde de tine si numai de tine. Acum
cred ca totul depinde de intentiile pe care le ai si de ceva timp
mi-am dat seama ca lucrul care m-ar face cel mai fericit in viata nu
este sa fiu Global la 34 de ani, asa cum am visat si o sa visez in
continuare, ci sa arunc in jurul meu ganduri bune, sa aduc fericire
oamenilor, sa ii ajut sa descopere ce este mai bun in ei, sa ii fac
fericiti.

Am intalnit oameni frumosi in ultimul an, oameni care m-au facut sa
zambesc intr-un mod diferit, oameni care mi-au aratat o alta
realitate, oameni pe care credeam ca ii cunosc de aproape o viata
intreaga, dar nu ii cunosteam (sau cunosteam versiunea veche a lor).

Cel mai frumos sentiment din aceasta calatorie a fost atunci cand am
realizat ca lucruri extraordinare se intampla atunci cand te trezesti
dimineata si cel mai important lucru pentru ziua respective este sa
aduci zambetul pe buze oamenilor din jur.

Se intampla atat de multe lucruri oribile in jurul nostru, si de multe
ori stau sa ma gandesc cat de frumoasa ar deveni lumea daca toti
oamenii ar avea o sarbatoare de sapte zile, sa zicem sarbatoarea
iubirii, una in care nu am accepta nici cel mai mic gand rau in
creierul nostru si cel mai important lucru in saptamana aceea ar fi
sa ii facem fericiti pe oamenii din jurul nostru, indifferent daca ii
cunoastem sau nu, fara interese ascunse si fara masti carnavalesti.

Imagineaza-ti cum ar fi o planeta in care te-ai simti acasa orinde ai
fi. Planeta in care mergi pe strada si iei o sticla de apa fara sa o
platesti de la un chiosc si la cateva zile sa lasi o alta sticla sau
doua la un chiosc din alt oras, acea planeta in care o persoana draga
este pe cealalta parte a pamantului si tu stii ca este safe and happy
pentru ca este pe planeta in care nimic rau se poate intapla.

Adio-pa, pana data viitoare!

MH17 & MH370


MH17

Sunt o persoana care Iubește pacea si liniștea, dar nu si in astfel de
momente.

Iubesc avioanele, imi place sa zbor, sunt constient ca este posibil ca
la un moment dat unul din avioanele in care zbor o sa aibă o defecțiune si este posibil sa imi pierd viata pentru a salva milioane de alte Vieți călătoare, dar pana acum nu mi-am imaginat cum este posibil sa fii intr-un avion alături de alte aproape 300 de persoane si sa fii lovit de o racheta si…

De fapt ar trebui sa nu imi bat capul, pentru ca MH370 este inca “in route” la mine pe flight tracker.

Este frustrant cum un avion dispare si toata lumea caută acel avion pentru luni de zile, si altul se prabuseste din cauze clare, o racheta, adica… Come on, toata planeta a vazut ca avionul acela in care erau aproape 300 de oameni a fost lovit de o racheta!!!

Este aproape o saptamana si nimic nu se intampla, si ghici ce? Pentru prima data in viata mea imi doresc un război, unul in care persoanele care au facut asta, sa sufere. Si imi doresc sa sufere mult mai rau decat cele care au fost in avion, pentru ca stiu ca o prăbușire de genul acesta nu este cea mai chinuitoare si dureroasa moarte dintre toate.

Imi aduc aminte de evenimente cu ostatici, cetățeni Americani, Europeni sau alte nații, care au fost ostatici pe “nu stiu unde”, si toata planeta a fost prezenta acolo pentru a salva… Imaginea?

Inca trăiesc cu speranța ca MH370 o sa aterizeze (Smile), iar MH17 o sa fie răzbunat.

Adio-pa, pana data viitoare!

20140723-045108-17468338.jpg

Minunata tara a idiotilor Politia Romana care asigura odinea si disciplina si paza si protectia urzicii uscate


Mai tot timpul am avut “taximetristul” meu, in Bucuresti, Timisoara, Dubai, Kuwait, Beirut, Atena  si in multe alte orase, si asta pentru ca, recunosc, imi place sa fiu tratat diferit… Nu degeaba fiecare persoana are restaurantul preferat, magazinul preferat, barul preferat, s.a.m.d.

Cu o saptamana in urma am aterizat in Bucuresti si am chemat un prieten taximetrist, spunandu-i  sa puna aparatul de taxatin timp ce venea spre mine. Ghic ce? A fost oprit de politia care sta in cotetul de la intrarea in aeroport – plecari, pentru ca avea aparatul de taxat pornit, iar aceasta este o nu stiu ce contra legii 36, daca nu ma insel…

Am venim si am vorbit cu politistii, confirmand ca taximetristul este un prieten al meu, care vine sa ma ia, care a anuntat deja dispeceratul ca merge cu aparatul pornit pentru un client care trebuie sa fie ridicat de la aeroport, toate acestea in timpul in care politistii se certau cu un taximetrist de la Pelicanul, companie pe care o detest pentru simplul fapt ca nu stiu dece spanac cateva mii de masini ale lui Oprescu, Udrea si alti cativa “respectati”parlamentaristi, inchiriaza masinile de taxi la toti idiotii care au permis de conducere de 6-3 luni de zile, iar ca sa nu fiu rasist, sper ca intelegeti voi continuarea…

“Domnule, noi suntem aici pentru a preveni”… Spanac, stii de ce prefer sa platesc 13 RON in plus la o cursa? Pentru simplul fapt ca nu vreau sa ajung violat, taiat in bucati prin nu stiu ce padure, asa cum a ajuns fata aceea asiatica acum ceva timp, cand a luat un taxi din aeroport… “Nu, aceasta este o incalcare a legi, soferul are aparatul pornit si nu are client in masina”… SERIOUSLY?

Trecand peste toate detaliile in care eu ii sugeram politistului sa fie uman si sa sanctioneze taximetristul meu cu un avertisment, pentru ca era prima “abatere”, domnul idiot de politest a scris o amenda de 1.000 RON soferului.

Am fost trist dupa, pentru ca nu am reusit sa salvez situatia, iar acum imi bag unghia in gat pentru ca nu am chemat o televiziune, nu am sunat la 112 si am acceptat situatia asa cum este, adica ca intr-o tara de…

Intr-o bun zi o sa plateasca, pentru ca a fost un NEOM.

Ideea este simpla, traiesc momentan intr-o tara de idiotic J smile baby 😛

Adio-pa, pana data viitoare!